Ultimele, vânzarea diviziei de turism a EuroLines către grupul german DerTour și preluarea pachetului majoritar de acțiuni al Global Tehnical Group, specializat în soluții tehnologice
Grupul de comunicații United Group, cu operațiuni în 7 țări din regiune, controlat de fondul de investiții americano-britanic BC Partners, care tocmai a semnat preluarea Vivacom,
Grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG), prezent pe piața locală prin intermediul companiilor de asigurări Omniasig, Asirom și BCR Asigurări de Viață, a încheiat primele nouă luni
Omniasig, a treia cea mai mare companie de asigurări de pe piața locală și cea mai mare companie din portofoliul grupului austriac Vienna Insurance Group (VIG), are în plan să investească
Eurohold și Euroins Insurance Group, holdingul și grupul bulgar din care făcea parte falimentara Euroins România au depus oficial o Cerere de Arbitraj împotriva Guvernului României
Patria Credit, parte a Patria Bank Group și cea mai veche instituție financiară nebancară din România, lansează o campanie de refinanțare cu zero comision de acordare, destinată fermierilor
Deși acțiunea de atragere a răspunderii a fost depusă în luna august, după cum spune CITR, reprezentanții Euroins Insurance Group, grupul din care făcea parte Euroins România, susțin
Mihaela Mihăilescu, deputy head of Romania, EBRD, Marius Cara, head of EIB Group Office, Romania și Cristian Nacu, senior country officer for Romania at IFC - International Finance
dedica activităților creative, pentru a gândi mai strategic sau pentru a obține un echilibru mai bun între viața personală și cea profesională, conform sondajului anual al Adecco Group
NAGA Group, fintech pornit din România și listat la Bursa de Valori din Frankfurt, a anunțat la finele lunii februarie că va integra în platforma sa acțiunile listate la Bursa de Valori