„Ne dorim reglementări clare și predictibile, care să țină pasul cu evoluția tehnologiei, să susțină profesionalizarea industriei și să încurajeze implementarea unor soluții moderne
teme precum peisajul geopolitic, perspectivele macroeconomice, criza energetică, digitalizarea accelerată, bunăstarea piețelor financiare sau sustenabilitatea, dar și viitorul tehnologiei
ianuarie 2025
♦ Compania ieșeană Extensive Network, în parteneriat cu compania americană IBM, lansează oficial la Iași proiectul campusului educațional FreeYa Mind, dedicat tehnologiei
Compania nu este prezentă în România cu unități de producție, dar unul dintre factorii care ar putea schimba lucrurile este avansul tehnologiei de imprimare 3D, care la Signify este
Produsul nostru software cu care am început nu făcea parte din categoria «Angry birds» sau «Pokemon Go», care să schimbe statusul tehnologiei la momentul respectiv.
în acest an cea de-a 60-a aniversare, atrage mai mult de 11.000 de executivi din industria publicității din întreaga lume, dar și un număr tot mai mare de companii din domeniul tehnologiei
De asemenea, poate să îi oblige pe candidați să facă CV-ul după standardele Managero sau să lase o adresă de email unde candidații să trimită CV-ul“, spune headhunterul.
100%) și Eco Euro Doors (70%), iar așteptările sunt ca până la sfârșitul anului să se finalizeze preluarea integrală a Dial și achiziția a 77,5% din capitalul social al Iranga Technologijos
Egger a investit în total circa 500 de milioane de euro în dezvoltarea unității strategice de producție din Rădăuți, într-o locație de producție complet integrată și dotată cu tehnologie