În urma montării celor 6.480 de module fotovoltaice, de 540Wp, atât pe sol, cât și pe acoperișul clădirilor Transavia, puterea totală instalată va atinge 3,5 MWp, arată datele transmise
Avem o rezervă de apă în sol dar ea poate dispărea în 2-4 săptămâni și de aceea eu aș fi prudent în abordare, din toate punctele de vedere”, a spus el.
SIFI TM Agro, cu sediul în București, este deținută de compania cu acționariat libanez Agriventure Trading Sal Offshore și de compania cu acționariat cipriot Sif Imobiliare Plc, potrivit
Majoritatea aeronavelor au fost ținute la sol încă de la mijlocul lunii martie, iar compania se așteaptă să reia cel mult 50% din zborurile programate în al doilea trimestru – cuprins
Pădurile de eucalipt acoperă un sfert din suprafața de pădure și prin faptul că epuizează rapid umezeala din sol și reprezintă o amenințare pentru speciile autohtone.
Portofoliul Biofarm acoperă cele mai importante arii terapeutice din divizia Consumer Healthcare – digestiv & metabolic, respirator & ORL, cardiovascular & circulator, sistem
Services este controlată în proporție de 73% de KMG International, divizia înregistrată în Olanda a gigantului petrolier kazah KazMunayGas, în timp ce ING Luxembourg KJK Balkan Holding SARL
moment pentru astfel de poziții caută persoane cu studii superioare și experiență profesională anterioară în domeniu – asigurări, banking, financiar -, precum și cunoștințe de SQL