Vlad Ionescu este unul dintre membrii așa-numitei „UiPath Mafia“ – oameni care au făcut parte din echipa UiPath în momentul în care compania condusă de Daniel Dines a crescut
a doua zi de Paște);
1 iunie ( sâmbătă – Ziua Copilului);
23 iunie (duminică – Rusalii);
24 iunie (luni – a doua zi de Rusalii);
15 august (joi – Sfânta Maria
Avem multe cereri din partea angajaților, una dintre cele mai mari este chiar cu partenerii de la Regina Maria, UiPath. Sunt foarte multe cereri pentru discounturi.
a doua zi de Paște);
1 iunie ( sâmbătă – Ziua Copilului);
23 iunie (duminică – Rusalii);
24 iunie (luni – a doua zi de Rusalii);
15 august (joi – Sfânta Maria
și despre oameni, iar obiectivul nostru este să creștem încrederea românilor în deciziile lor financiare, pentru a contribui la crearea de prosperitate în România”, spune Sergiu Manea
Aici intervine magia datelor bazate pe experiențe, iar asta duce la o înțelegere aparte a experienței și a atitudinilor, ce poate pune bazele experiențelor viitoare și a formării strategiei
Pe ordinea de zi a adunării generale a acționarilor Certasig se numără și numirea unui nou membru în consiliul de administrație (Manea Magdalena), precum și numirea cehului Tomas Marsalek
competitiv bankingul nu are decât o șansă, respectiv să încerce să furnizeze servicii pe măsura așteptărilor generate de cei care au făcut deja transformarea digitală, apreciază Sergiu Manea