Revolut devine una dintre primele bănci din Spațiul Economic European (SEE) și prima din România care lansează eSIM, serviciu care poate fi folosit simultan cu SIM-ul fizic de pe telefon
Erste Private Banking România, divizie a BCR, a fost desemnat drept cel mai bun serviciu de gestionare a averii din România de către publicația britanică Euromoney, în cadrul ediției
Înființat în 2020 la Atena, Finloup și-a propus să le ofere utilizatorilor produse ca serviciu, pe bază de abonament, în loc să le cumpere la prețuri în creștere sau pe bază de credite
Practic, este vorba despre asigurarea protecției pentru două categorii de date: datele personale ale angajaților care își partajează echipamentul pentru efectuarea activității de serviciu
“Colaborarea cu UniCredit Consumer Financing a început din 2024, dar astăzi facem un pas cu adevărat important pentru întărirea parteneriatului nostru, prin oferirea de servicii financiare
Eazy Asigurări a decis să includă un serviciu suplimentar odată cu încheierea unei polițe RCA cu decontare directă, fără a afecta prețul decontării directe, potrivit informațiilor transmise
în cadrul Serviciul Național al Plantelor Medicinale, Aromatice și Produse ale Stupului, din Institutul de Bioresurse Alimentare, la ZF Health&Pharma Summit ’16.
Vodafone, numărul doi pe piața locală de telefonie mobilă, a lansat un serviciu de gestionare a arhivelor electronice pentru utilizatorii serviciilor de business, cu stocare în cloud
Există clienți tradiționali care vara închiriază mașini în interes personal, iar din septembrie închiriază pentru companie pentru că au deplasări în interes de serviciu.