Adunarea Generală a Acționarilor Alpha Bank România a aprobat programul de lansare a obligațiunilor ipotecare, cu un plafon maxim al principalului de 1.000.000.000 euro (sau echivalentul
Întreprinderile din România au rămas în urmă în ceea ce privește percepția față de importanța digitalizării în businessul lor, astfel încât datele agregate de EY România arată că peste
Produsele importate în România de Schneider provin atât de la fabricile din zonă, cum ar fi Bulgaria sau Ungaria, cât și din Franța, Uniunea Europeană în general sau chiar Singapore
Sanofi România, filiala locală a gigantului francez din piața farma, are un nou șef la nivel local, Iulia Ionescu preluând conducerea companiei începând din 1 mai 2020.
♦În prima ediție a acesteia, la începutul anului, rețeaua independentă Airly, inaugurată împreună cu Philips România, s-a extins cu 78 de senzori. ♦Cele mai poluate regiuni…
Victor Alistar, Membru al Consiliului Director, Transparency International România, afirmă că, în ceea ce privește guvernanța, în România avem o problemă de mediu, nu o problemă de