România ocupă locul șapte în UE la consumul de bere, cu 16,6 mil. hectolitri, în fața Cehiei, stat membru al UE cu unul dintre cele mai mari marje de consum per capita, iar în privința
Dan Lăzărescu, noul director general al Bosch România, spune că limbajele de programare își vor pierde relevanța, că AI ar trebui introdusă din școala primară și că viitorul aparține
După ce anul trecut a avut cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, de 4,8%, România înregistrează un nou record în T1 2017: nicio altă țară din UE nu a mai înregistrat
securități cibernetice, în contextul în care oricum cererea de forță de muncă din acest sector este deficitară, au spus speakerii prezenți în cadrul videoconferinței Conectăm România
Zeno Căprariu, partener audit, Deloitte România și coordonatorul CFO Program în România, a spus în cadrul evenimentului Deloitte CFO Summit 2021 că principalele îngrijorări ale directorilor
Guvernul propune alocări de peste 5 mld. euro prin Planul Național de Relansare și Reziliență (PNRR) pentru administrațiile locale din România, pentru reducerea decalajelor regionale
UniCredit Bank România, parte a grupului italian UniCredit, investește în fiecare an, încă din 2016, 150.000 de euro în formarea cadrelor didactice, pentru a impulsiona sistemul educațional