În România, există circa 7,8 milioane de utilizatori care joacă jocuri video telefoane, calculatoare, console sau tablete, potrivit datelor Romanian Game Developers Association (RGDA
vestice fiind atuurile care au convins nume mari precum Dolce&Gabbana, Armani, H&M sau Ara Shoes să își treacă pe etichetele produselor „made in Romania“.
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Banca Transilvania cumpără entitățile din România ale grupului maghiar OTP, respectiv OTP Bank România, OTP Leasing România IFN
Dar un crocodil pe care toțil îl iau în darâdere, dar el mai și inchide gura", a zis Danescu în această seară la prima ediție a Galei Asociației Romane a Bro…
În ultimii cinci ani peste 120.000 de firme din România au intrat în insolvență, iar pentru mai mult de 108.000 dintre acestea deja s-a pronunțat falimentul ca o consecință a unui
Cât despre autor, chiar el spune că o vizită făcută în România la începutul anilor 1990, după prăbușirea imperiului sovietic, „l-a vaccinat pe viață contra retoricii leneșe anticapitaliste
specializat în dezvoltarea de echipamente și software pentru automatizarea punctelor de vânzare, are în plan, pe termen lung, să își transfere activitatea de producție din China în România
România a avut o producție de brânză de 98.000 de tone în 2021, cu 45% mai mare decât în anul 2012, în pofida faptului că șeptelul de bovine a scăzut cu 10% în această perioadă, iar
Fabricile de textile din România angajează oameni pe care îi plătesc cu salarii ce variază între 2.200 și 3.300 de lei (450 - 650 de euro), potrivit anunțurilor de angajare de pe platforma