Pentru noi, pentru toata economia Romaniei, soferii, tiristii, camionagii, sunt mult mai importanti decit credem, pentru ca acopera fara sa stie o parte din deficitul in crestere a
Despăgubirea acordată Tarom este urmarea unei alte măsuri (SA.56810) de despăgubire a companiei aeriene pentru prejudiciul suferit între 16 martie și 30 iunie 2020, pe care Comisia
Este vorba, de regulă, de proiecte care presupun că retailerul respectiv iese din zona sa de „confort“ și mizează pe ceva nou față de activitatea de bază, respectiv comerțul alimentar
Ascensiunea sa a fost una constantă dat fiind că el lucrează pentru retailerul local, controlat de grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize, încă din 1997.
„Astfel, noul reprezentant permanent al președintelui consiliului de administrație (Meta Management Team SRL) al Meta Estate Trust SA este dl Teodor-Cristian Cartianu”, notează într-un
Ascensiunea sa a fost una constantă dat fiind că el lucrează pentru retailerul local, controlat de grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize, încă din 1997.
CAEN 01, cu excepția „0170 – vânătoare, capturarea cu capcane a vânatului și activități de servicii anexe vânătorii“, care sunt în funcțiune și sunt organizate în formele SRL, SA