Trei sferturi dintre respondenți au spus că stilul de leadership al liderului viitorului trebuie să fie transformațional, adică să îi inspire pe angajați cu viziunea sa, să îi încurajeze
Istanbulul este o destinație populară și îndrăgită, cu o istorie fascinantă și o arhitectură incredibilă. Orașul oferă ceva pentru fiecare tip de călător.
Frații Ovidiu și Daniel Moldovan au fondat în 2015 crama Jelna, din podgoria Lechința, județul Bistrița-Năsăud, o zonă cu o lungă istorie în domeniul viniviticol.
tinerii chestionați este independența financiară, iar banii reprezintă motivația principală în alegerea unei cariere pentru 55% dintre ei, campania ,,From Z to I” își dorește să inspire
Grupo Bimbo are însă în spate o istorie multi-generațională, timp în care a dezvoltat capabilități extraordinare pe care acum o să le poată replica pe o platformă de profil din România
„T4/2023 a reprezentat un nou trimestru cu vânzări istorice pentru Sphera Franchise Group, grupul raportând un nou cel mai bun trimestru din istorie în ceea ce privește vânzările totale
Bunge, un gigant cu o istorie de mai bine de două secole, a intrat în România în anul 2002, când a achiziționat grupul Cereol și două fabrici, Interoil și Muntenia.