Cu o carieră bancară de 26 de ani în spate, perioadă în care a văzut și creșteri și scăderi economice, Mihaela Bîtu, care a preluat de la mijlocul anului trecut conducerea ING Bank
Zona Pipera, desfășurată între podul peste calea ferată de lângă sălile de evenimente și rondul cu benzinăria OMV până la bariera de la cealaltă trecere peste calea ferată Petricani
Acțiunile Tesla cresc cu 8% pe Nasdaq, luni, iar prețul de tranzacționare a spart bariera de 500 de dolari per acțiune, la doar o săptămână după ce comania fondată de Elon Musk a devenit
Angela Cretu, unul dintre executivii români care a ajuns în cea mai înaltă pozitie la nivel mondial, cea de CEO, și-a dat demisia de la conducerea Avon, după o carieră de 25 de ani
Tinerii sunt reticenți în a allege o carieră în domeniul informatic și au multe prejudecăți privind meseriile de informatician, una dintre ele fiind aceea că informaticienii sunt niște
Ziua Internațională a Femeii a devenit de câțiva ani un prilej de a aduce în atenția publică diferențele salariale și de oportunități în carieră dintre femei și bărbați, statisticile
Mai mult de jumătate (52%) dintre angajații din România plănuiesc o schimbare în carieră pentru începutul anului 2024, motivați de nevoia unei creșteri salariale, în timp ce alți 27%
Căutările de joburi au atins noi maxime istorice în luna august odată cu amplificarea eforturilor oamenilor de a face o schimbare în carieră, platforma BestJobs raportând un record
Absolvenții facultăților cu profil IT nu sunt interesați de o carieră didactică din cauza salariilor foarte mici din învățământ, iar din acest motiv universitățile nu-și pot crește
Managerii și antreprenorii care vor să își accelereze evoluția în carieră mai au la dispoziție două săptămâni în care pot accesa burse de studiu în valoare de 200.000 de euro, oferite