Suntem la momentul bilanțurilor, anul acesta sunt 30 de ani de când firma J’Info Tours s-a lansat pe piață, mai întâi ca întreprindere mică, iar apoi trecând la forma juridică de SRL
Softvision
business hi-tech
20.02
Adrian Codirlașu
vicepreședinte
CFA România
bănci, macroeconomie
20.02
Radu Trandafir
administrator
Drim Daniel Distribuție FMCG SRL
► 20 februarie 2025 – Ziarul Financiar a adus în atenția publicului cazul firmei SC Regional Infrastructure Company for Highways din București (RICHRBT 1 SRL).
Companiile de tip SRL din România care au capital social de 200 de lei vor fi obligate să crească această valoare până la pragul de 8.000 de lei, adică o creștere de 40 de ori.
Finalizarea proiectelor imobiliare aflate în derulare reprezintă premisa care ar asigura într-un grad mai mare protejarea investițiilor clienților Nordis Management SRL.
În 2022, afacerile Teads Studio SRL, subsidiara locală a companiei de origine franceză, s-au situat la 12 mil. lei (2,4 mil, euro), în creștere cu 10% față de 2021, conform datelor
încearcă să rezolve problema pasagerilor, iar partidele se acuză reciproc de situația de la Blue Air, companie care a primit în pandemie un împrumut garantat de stat și luat de la Exim