privind rambursarea cheltuielilor de repatriere si/sau a sumelor achitate de către turist, în cazul insolvabilității sau falimentului agenției de turism, emisă de către German Romanian
Contractul a fost semnat de Ministerul Educației, prin Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație cu Asocierea Trencadis Corp S.R.L – Ascendia S.A.
Compania TNI Stock Invest, acționar minoritar al Teamnet International, a fost numit administrator special al integratorului IT&C, care a intrat în insolvență în primăvara acestui an
BCR Asigurări de Viață, companie controlată de grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG), a primit avizul pentru a păstra compania KPMG ca auditor, potrivit informațiilor transmise
Din echipă au mai făcut parte Patricia Gossányiová (counsel), Petra Štrbová (asociat senior) și Richard Marcinčin (asociat) din cadrului biroului din Bratislava; Simona Marin (Partener
Ei vor veni cu perspectiva managerilor de fonduri active în România, în al doilea panel al conferinței, moderat de Andrei Burz-Pânzaru, partener Reff & Asociații.
Ministerul Trezoreriei din Polonia a întocmit o listă cu 22 de companii strategice pentru economie, din care fac parte coloșii din energie PGE, PGNiG și KGHM, alături de băncile PKO
textile Pandora Prod din județul Vrancea, analizează posibilitatea achiziției unei fabrici producătoare de cămăși, pentru că, spune el, cerere există pentru astfel de produse din partea
Sunt un tanar energic de 29 ani,casatorit plus un bebe de 3 luni, dintr-un mic orasel din Romania (resedinta de judet), in care Kaufland, Penny si Unicarm detin monopolul, in care Tennaris