„Precizăm faptul că, la data de 11.06.2021, SNN are constituite depozite la CEC BANK SA, în valoare cumulată de 723.064.000 lei (…), sumă care depășește 5% din valoarea activelor nete
ETF-ul lansat de Cathie Wood, precum și firma sa ARK Investment Management au reușit să atragă miliarde de dolari de la investitori în utimul an, după ce pariurile sale cu specific
Cele șase companii sunt Takida Terminal, companie din Republica Moldova controlată de Constantin Leonov și înființată în 24 mai 2022, Euronova Energies – trader de țiței, Frial SA-
De acolo vine creșterea“, spune acum Irina Pencea, acesta fiind doar unul dintre motivele care au stat la baza uneia dintre cele mai importante decizii din cariera sa.
„Informăm cu privire la faptul că societatea SOCEP SA, în calitate de cumpărător, a încheiat cu societatea Bühler GmbH, în calitate de furnizor, contractul nr.4419/11.09.2023, cu o
Expertiza sa de peste șase ani în gestionarea relațiilor cu investitorii reprezintă o componentă crucială pentru o companie listată”, scriu reprezentanții Meta.