Grupul francez Orange, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața globală de comunicații, a participat prin divizia sa specializată Orange Digital Ventures la o rundă de investiții
Invest 1, administrat de societatea BT Asset Management, parte din grupul financiar Banca Transilvania, a ieșit din acționariatul societăților Napochim Imobiliare (NCHI) și Napochim SA
RVA Insolvency Specialists, administratorul judiciar al companiei Protan SA, aflată în insolvență, a scos la vânzare pentru circa 1 milion de euro fără TVA un teren de 416 metri pătrăți
Premierul desemnat Victor Ponta a declarat că intenția sa este ca delegația FMI, BM și CE, care se află în aceste zile la București, să plece din România cu o nouă scrisoare de intenție
Italienii de la UniCredit l-au numit pe șeful diviziei de retail a UniCredit Țiriac Bank Emanuele Butta în funcția de head of retail și vicepreședinte al UniCredit Bank Rusia, poziția sa
Marinel Burduja, 58 de ani, se pregătește să încheie cea mai importantă perioadă din cariera sa bancară de până acum – cei peste 10 ani în care a construit divizia de corporate banking
Conducerea Camerei Deputaților a amânat, marți, decizia de sancționare a deputatului PSD Victor Ponta pe motiv că un alt deputat ar fi votat cu cartela sa în ședința plenului din 21
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că, în opinia sa, trebuie găsită o altă soluție legislativă în ceea ce privește calcularea pensiilor militare, el arătând că nu este vina celor
electronic din România, și-a extins modalitățile de livrare prin semnarea unui contract cu Sameday, compania de curierat controlată de rivalul eMAG, care îi oferă acces la rețeaua sa