Consorțiul de firme controlate de Remus Borza, Euroinsol Consulting SPRL și Euro Insol SPRL, care administrează judiciar Uztel, a încasat anul trecut onorarii în valoare cumulată de
Ministrul neagă: nu i-am cerut să țină avioanele la sol. Dar admite că a cerut listele pasagerilor și numele parlamentarilor ce urmau să fie îmbarcați. Iar Mezei i le-a dat.
Pe de altă parte, dimensiunile caroseriei, garda la sol și suspensia setată pe confort influențează dinamica mașinii pe viraje, însă cine cumpără acest automobil cu siguranță nu va
Metoda tradițională de producție de puieți presupune ca aceștia să fie crescuți direct în sol, în tarlale de creștere numite sole, necesarul de timp pentru ca puieții să devină apți
De asemenea, a explicat ministrul, impactul schimbărilor climatice se simte prin reducerea umidității din sol, la care se adaugă vânturile calde și uscate.
Din această capacitate proiectată pentru 2030, aproximativ 76% vor proveni din SRE, asigurându-se astfel utilizarea resurselor interne pentru producerea de energie electrică“, se arată