El a preluat de la începutul acestui an poziția de director general al Rehau Polymer, înlocuindu-l pe Emil Pop, după ce anterior a fost director al biroului de vânzări Rehau din Cluj
Cum si-a încheiat mandatul Traian Băsescu, ce a lăsat în urmă Emil Constantinescu este de discutat și va fi discutat. Dar importanță mai are cu adevărat doar pentru istorie.
Cele mai mari dividende de pe bursă, ca persoane fizice, le vor încasa însă frații Marius și Emil Cristescu, proprietarii Foraj Sonde Craiova (FOSB), companie listată pe piața RASDAQ
În mai 2011 Ziarul Financiar a scris despre cum o hotărâre de guvern, atunci condus de Emil Boc, i-a permis președintei Autorității Restituirilor Crinuța Dumitrean să decidă cine va
Oamenii de afaceri Marius și Emil Cristescu au decis să delisteze patru din cele cinci societăți tranzacționate pe RASDAQ, respectiv Bega Electromotor (ELTR), Bega Minerale Industriale
Cătălin Marinescu a fost propus în funcție de premierul Emil Boc (PD-L) în anul 2009 și numit de către președintele Traian Băsescu și este primul șef din istoria de peste 13 ani a instituției
de probleme legate de accesul Statisticii la bazele de date ale altor instituții de stat au apărut odată cu organizarea recensământului din 2011, pe vremea guvernării conduse de Emil
Dacă în timpul guvernului condus de Emil Boc restructurările de la stat, care au vizat circa 200.000 de posturi, au fost realizate mai mult prin măsuri de înghețare a angajărilor și
La nivelul pozițiilor 11-20 au existat trei modificări: Johnson & Johnson a crescut două poziții, Menarini o poziție, iar Elil Lilly a căzut trei locuri.