Spre deosebire de B-Max, care era un monovolum de clasă mică, segment care la acea dată avea vânzări ridicate în Europa de Vest dar pentru care nu era un interes prea mare pe piețele
„Am lansat prima dată Diabeta, care este un chatbot medical adresat medicilor diabetologi din România, cu o echipă foarte mare de medici, specialiști din acest domeniu.“
„Am reușit
În prezent, cele nouă companii ocupă 32% din suprafața totală a parcului, numele acestora fiind Demiuma Comimpex SRL, AA Tehnic SRL, Onerom Impex SRL, Printgolden Media Design SRL,
atras de pe piață sume suplimentare celor planificate în ultimele licitații de titluri de stat, ceea ce a mai amplificat nițel stresul pe lichiditate“, a declarat pentru ZF Horia Braun
ROCA, prima platformă de investiții în managementul dedicat companiilor antreprenoriale românești care au intrat în dificultate, a atras cinci noi investitori și și-a triplat capitalul