Grupul francez Auchan a anunțat anterior că are planuri de expansiune pe online și în România, pentru a concura și pe acest segment cu rivali precum Carrefour.
trei firme din topul celor mai mari 30 de companii cu activități în creșterea porcinelor, un clasament realizat după cifra de afaceri din 2016, respectiv companiile Smithfield România
Ely Davidai, antreprenorul de orginie israeliană care în 1992 a adus franciza Pepsi în România, a fost numit la începutul lunii octombrie vicepreședinte și membru în consiliul de administrație
România ar trebui să exporte produse procesate, nu materie primă, este de părere Sergiu Gorban, proprietar al Transylvania Invest, un trader de cereale din Arad cu un business de 26,8
♦ Discounterii vor înregistra cel mai puternic avans datorită numărului mare de deschideri ♦ Proximitatea câștigă și ea teren, atât în România, cât și în restul Europei ♦ În viitor
românească a Sphera Group, companie care administrează restaurante sub brandurile KFC, Pizza Hut, Taco Bell, provin din România, iar restul din străinătate.
Euroins România a transmis, la solicitarea Mediafax, că poate plăti despăgubirea stabilită de Tribunalul Ilfov, în valoare de 1,5 milioane de euro, care trebuie acordată gravidei accidentate