Acționarii Transgaz (simbol bursier TGN), operatorul tehnic care vehiculează 90% din gazele naturale consumate în România, au aprobat marți, 25 februarie încheierea unui contract de
definiție unanim acceptată la nivelul legislației sau practicii europene ori internaționale, parteneriatul public-privat poate fi definit, la nivel conceptual, ca reprezentând un contract
Transgaz a semnat un contract de împrumut în valoare de 100 milioane euro cu Banca Europeană de Investiții (BEI), reprezentând a doua tranșă dintr-un credit de 150 milioane euro obținut
încheiat un parteneriat cu Aurachain, platformă low-code ce permite dezvoltarea de soluțiil digitale pentru automatizarea proceselor de business, precum și a aplicațiilor tip smart contract
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties (simbol bursier ONE) a anunțat vineri la Bursa de Valori București că ONE Gallery Floreasca a semnat un contract de închiriere pe 17 ani
Constructorul austriac PORR, cunoscut pentru mai multe proiecte de infrastructură derulate în România, a câștigat un contract de 37,3 mil. lei (aproximativ 7,4 mil. euro), fără
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a anunțat că a semnat un contract de 16,3 milioane de lei pentru revizuirea studiului de fezabilitate al autostrăzii
Traderul american Cargill a urcat pe locul al treilea în topul celor mai mari exportatori de grâu românesc în Egipt după ce a semnat în urmă cu două zile un contract pentru a livra
Dezvoltatorul imobiliar Oasis Retail Development & Consulting, deținut de oamenii de afaceri Klaus Reisenauer și Kurt Wagner, a contract o finanțare de aproximativ 9 mil. euro de la