Gindi Investment, în parteneriat cu firma Real-Sol, controlată de Shimon Galon, cel care a condus timp de 15 ani compania imobiliară GTC, dezvoltă două blocuri cu un total de 140 de
A doua insolvență cu greutate în distribuție
Reprezentanții Capital Insolv SPRL, administratorul judiciar numit de tribunal, spun că nu dețin încă informații privind masa credală,
Sunt soluții care scanează solul și aplică îngrășăminte sau necesarul de nutrienții pentru sol, doar în zonele care sunt care au nevoie de așa ceva, de exemplu.
Noi nu vedem particulele de plastic care se dizolvă în sol și care apoi se regăsesc în ceea ce cultivăm“, a spus Tudor Georgescu, CEO al Promateris Group, în cadrul emisiunii online
În vara anului trecut, una dintre fermele din portofoliul Agricola a fost dotată cu peste 1.000 de panouri solare, pe sol, investiția de 320.000 de euro livrată de nemții de la E.ON