Până vara trecută, AfD se concentra mai ales pe luptele interne, dar de atunci s-a orientat către dreapta, iar în sondaje se bucură de succes, chiar dacă nu are concepte politice realiste
Experții juridici și cei de pe piața acțiunilor cred că investitorii și-au conceput planul după ce o prevedere legală a fost modificată de parlamentul grec în așa fel încât a permis
Pentru mine, aceasta a fost motivația, iar tehnologia 5G, de exemplu, vine cu concepte noi de tipul connected cars sau smart cities care trebuie dezvoltate”.
„Cursurile durează între patru și șase luni, adică cineva chiar fără experiență în domeniul IT poate învăța concepte de bază de asigurare a calității pentru produse tehnologice în acest
„Am conceput proiectul luând în calcul cerințele companiilor din sectorul IT&C, de la circuitele electrice, la facilitățile specifice pentru cei care activează în industrie.
Businessul de laboratoare al Medicover este grupat sub umbrela Synevo, concept pe care suedezii l-au luat din România și l-au extins pe alte piețe din regiune.
Conceptul a fost formulat inițial la Tallinn, în Estonia, în 15 mai 2006, la inițiativa lui Jüri Ratas, fost primar al Tallinnului, la o întrunire în cadrul căreia 15 orașe europene
Alina Timofti, membru din grupul de lucru pentru fiscalitate din cadrul AmCham și partener al NNDKP Consultanță Fiscală, a arătat că sistemul TVA la încasare a fost conceput pentru