„Segmentul online merită o mențiune specială nu pentru dimensiunea sa absolută – reprezentând încă doar 2% din piață –, ci pentru traiectoria sa“, arată o analiză a companiei de cercetare
opinie a unui cititor al ZiaruluI Financiar trimisă pe adresa redacției, în replică la articolul Reducerea CAS cu 5% ar fi posibilă dacă Fiscul și-ar face datoria ca în Germania sau SUA
Băncile din Rusia trebuie să fie supuse sancțiunilor împotriva Rusiei, a declarat duminică președintele Camerei Reprezentanților din SUA, republicanul John Boehner, care vede necesar
diferențelor de fus orar, votul pentru alegerile europarlamentare începe în afara țării în Australia, la 00.00, ora României, și se încheie luni, ora 7.00, ora României, la Los Angeles, SUA
39 de apartamente din cadrul complexului rezidențial Parcul Privighetorilor, localizat în zona Băneasa, pe Aleea Privighetorilor, în apropierea Academiei de Poliție și a Ambasadei SUA
Petroliști din SUA până în Rusia s-au înghesuit la Marea Neagră atrași de posibilitatea ca adâncurile să ascundă hidrocarburi, iar rezultatele promițătoare ale studiilor și forajelor
investitorilor legate de o încetinire a creșterii economice în zona euro și de efectele pe care le-ar putea avea finalizarea programului de stimulare monetară de către banca centrală a SUA
Bogdan Nițu, directorul general al producătorului de țevi și tuburi Superlit România, cu capital turcesc, spune că sta-bilitatea legislativă și o strategie pe termen mediu „bine gândită
centrală a Suediei, unul dintre cele mai bogate state din lume, a redus ieri dobânda de politică monetară de la 0,25% la 0% după încercări similare făcute de băncile centrale din SUA