Grupul francez Orange, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața globală de telecom, l-a trimis în Consiliul de Administrație al subsidiarei din România pe Jean-Marie Culpin, directorul
care le reprezintă au cheltuit peste 250 milioane de euro pe acțiuni de lobby pe lângă Uniunea Europeană în scopul influențării măsurilor având legătură cu combaterea încălzirii globale
Gigantul american IBM, unul dintre cei mai mari furnizori globali de echipamente și servicii de IT, l-a numit director operațional pentru operațiunile din România pe Fănel Enache, care
definești printr-un exercițiu de viziune-misiune obiectivele, strategiile și tacticile necesare pentru a-și atinge acele obiective, de aceeași manieră România are nevoie de o viziune globală
Fondul Proprietatea (FP) a anunțat miercuri la bursă după închiderea ședinței de tranzacționare că oferta publică de cumpărare de acțiuni sau certificate globale de depozit având la
La începutul acestui an, când pandemia de COVID-19 era doar o epidemie locală în China, iar marea problemă pentru economia globală era o încetinire sincronizată, predicțiile de piață
Massachusetts Mutual Life Insurance Company (MassMutual), companie de asigurări de viață din SUA, a anunțat deschiderea a două centre globale de servicii în România situate în Orhideea
Fondului Suveran de Investiții al Norvegiei, acționar și la bursa românească, a atins ieri pentru prima dată 1.000 de miliarde de dolari, pe fondul boom-ului de pe piețele bursiere globale
comerciale în Germania, numită Marcus, pentru anul viitor în contextul în care întârzierea Brexitului perturbă planurile de business, iar costurile au crescut pe fondul încetinirii globale