Și Erste Group a hotărât la începutul crizei să-și transfere participația majoritară la BCR în proprietatea unui SRL: EGB Ceps Holding GmbH, deținut 100% de alt SRL austriac – EGB Ceps
Neacșu a fost director comercial al Hermes SRL Slobozia în intervalul 1 noiembrie 1990 – 30 aprilie 1993 și a condus societatea Almir SRL Slobozia în perioada 1 mai 1995 –
În top 10 companii după cifra de afaceri în 2019 sunt patru firme de petrol și gaze (OMV Petrom SA, OMV Petrom Marketing SRL, Rompetrol Rafinare SA și Rompetrol Downstream SRL), dar
Invest Exchange SRL, o rețea de exchange offices, și Invest Intermed GF IFN SRL, o instituție financiară ne-bancară care desfășoară o activitate de intermediere financiară în sistem
Contractul încheiat anul trecut între municipalitatea din Sibiu și asocierea dintre Excavaciones Y Transportes ORSA SL și Vectra Service prevede lucrări de reabilitate a rețelelor de
Un demers în acest sens a făcut compania germană din industria componentelor auto Continental Automotive Systems din Sibiu, care a pus la dispoziția celor 3.500 de angajați o grădiniță
Key Safety Systems are în prezent 2.000 de angajați în România, dintre care 1.200 în comuna Ribița din județul Hunedoara și 800 în Zona Liberă Curtici.