are același impact exploziv asupra pieței americane, așa cum a avut în ultimii doi ani, când rapoartele sale financiare declanșau adesea creșteri masive”, a remarcat Mike Zigmont, co-director
ajuns pe locul 2, apropiindu-se an de an de segmentul companiilor mari, fiind singurul segment din cele patru cu creștere a numărului de angajați față de 2008”, explică Liviu Sav, co-fondator
Deschidem astfel posibilitatea reală pentru clienții noștri să devină ‘paperless’, un obiectiv strategic pentru majoritatea afacerilor din România”, a spus Cătălin Profir, Co-Founder
Continuarea programului FLEX în România este posibilă datorită unei noi formule de co-finanțare în care Guvernul României va împărți costurile programului pentru participanții români
Pentru mai mult context, Wood & Co este cea mai mare casă de brokeraj din Europa Centrală și de Est, iar BRK este singurul astfel de broker listat la Bursa locală.
Co-președintele Morgan Stanley, Dan Simkowitz, a declarat marți, într-o conferință, că anunțurile de fuziuni și achiziții, precum și noile emisiuni de acțiuni, sunt „cu siguranță pe