Regia Autonomă Rasirom București, integrator de soluții de securitate fizică și informatică, aflată sub coordonarea Serviciului Român de Informații (SRI), a câștigat un contract de
Marii jucători de pe piața serviciilor medicale private au majorat tarifele la serviciile medicale, o consultație la ORL, pediatrie sau altă specialitate, ce include proceduri diagnostice
București a confirmat pe 4 august Planul de reorganizare al ROMAERO propus de administratorul special Speranța Aurora Munteanu în colaborare cu administratorul judiciar Expert Insolvență SPRL
administrator într-un sistem medical aș putea să spun mai multe”, a spus Ovidiu Cotoi, decanul Facultății de Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș la evenimentul ZF Health
La trei ani și jumătate de la deschiderea circulației pe autostrada București-Ploiești, tronsonul dintre centura Capitalei și cea de vest a Ploieștiului, Compania Națională de Autostrăzi
agreed to a four-month extension until April 2012 of the privatization deadline of Romanian state-run chemical plant Oltchim (OLT.RO), the government said in its latest letter of intent
fabrici în România au mers doar pe creștere la venituri în 2022, un an cu multe provocări generate de lipsa de materii prime, de creșterile de prețuri și de contextul internațional incert
Societatea de intermediere IFB Finwest a notificat joi Bursa de la București că oferta de preluare a producătorului de țevi industriale TMK Slatina (ART), inițiată de miliardarul rus