România este afectată de corupție instituțională și există tentative politice de compromitere a justiției, constată Departamentul de Stat al SUA, denunțând discriminarea sistematică
Companiile înregistrate în București generează 35% din cifra de afaceri totală a firmelor din România și adună 32% din numărul total de angajați din mediul de business Capitala și
România este unul dintre statele europene cu cel mai mic număr de IMM-uri la mia de locuitori, respectiv 24 de firme, la jumătate față de media UE și depășind doar Grecia (12,6) și
România, care le oferă de un deceniu scutiri de taxe programatorilor, trebuie luată ca exemplu de țările care vor să nu rămână în urmă în industria de software, potrivit unui studiu
Creșterea economică din Grecia, Bulgaria, România și Ungaria este încetinită de corupție, a declarat directorul adjunct al Departamentului European al Fondului Monetar Internațional
OMV Petrom, singurul producător de petrol și gaze din România, a intrat și el în clasamentul celor mai mari producători de energie din România anul trecut, cu o cotă de piață de 6,3%
România se află pe ultimul loc între țările membre ale UE în ceea ce privește rata de penetrare a terminalelor de plată cu cardul bancar (POS), cu mai puțin de 6 POS-uri la o mie de