„Accesa IT Group Gmbh cumpără de la Iuga Iulian toate cele 1.900 de părți sociale pe care acesta le deține la Accesa IT Consulting SRL pentru suma de 1.250.000 euro, echivalentul a
compania în 2014 la Căpușu Mare, județul Cluj, deține 18,2% din companie, soția acestuia Katarzyna Wieszczek-Kurcin are 0,5% din capitalul social, iar Tax & Capital Advisors, un SRL
Al doilea contract a fost semnat de administratorii Oltchim cu firma Dynamic Selling Group SRL, care trebuie să achite 1,9 milioane euro, adică 8.724.990 lei, la care se adauga TVA,
suedez Holmbergs; Mitiska REIM, cu privire la vânzarea, printr-un vehicul cu prezență locală, a unei proprietăți din România; Innova Capital în legătură cu achiziția PayPoint Services SRL
Consiliul Concurenței a aplicat societății MedLife SA o amendă de 755.930 de lei, dar și pentru două societăți din grup, respectiv Genesys Medical Clinic SRL, 86.600 de lei, și Rur
înscrie până pe 8 iunie 2018 întreprinderi și afaceri sociale, înființate și conduse de ONG-uri (asociații, fundații), cooperative sau diferite tipuri de entități comerciale (PFA, SRL
Cea mai mare este Proinvest SRL din Teleorman și este deținută de Marian Fișcuci, apropiat al liderului PSD Liviu Dragnea și fost administrator al Tel Drum.