președintele Comisiei pentru administrație, Marius Necula (PDL), a cerut plenului ca acest proiect să fie scos de pe ordinea de zi, în condițiile în care comisia pe care o conduce, co-raportoare
832/2012 al Comisiei din 17 septembrie 2012 privind autorizarea unui preparat de clorură de amoniu ca aditiv furajer pentru mieii pentru îngrășat (titularul autorizației: Latochema Co
, are un buget total de investiții de 43 de milioane de euro, cei mai mari finanțatori fiind Fondul European de Investiții (o mare parte din resurse provenind din programul REGIO, co-finanțat
că investițiile în soluțiile tehnologice adaptate la noua realitate climatică vor deveni diferențiatorul nostru în acest sector competitiv și fragmentat“, spune Daniel Muntean, co-fondator
Estimăm că vom investi 1,16 miliarde de lei în 2022, capital care va fi folosit exclusiv pentru a aduce valoare suplimentară pentru părțile interesate”, a declarat Victor Căpitanu, co-CEO
Olivier de Schutter, co-președinte al IPES-Food, arată că scumpirea alimentelor s-a produs în pofida rezervelor solide de cereale la nivel mondial, neexist-nd suficientă transparență
Astfel, conform ultimelor date în clasamentul celor mai mari exportatori se află Aramis Invest, Ecolor, PGS Sofa&Co, Italsofa, Taparo sau Ada Fabrica de Mobilă.
„Bebe Tei va continua să investească în pregătirea specializată a consultanților din locații pentru a oferi cea mai bună experiență de cumpărare”, a spus Irina Ciubotaru, co-fondator