Vânzările mici și închiderea unui drum de acces taie 17% din veniturile Impact la nouă luni. Profitul scade cu 52%
net de aproape 14 mil. lei, minus 52% față de aceeași perioadă din 2016.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
net de aproape 14 mil. lei, minus 52% față de aceeași perioadă din 2016.
imobiliar de pe piața locală, menținând operațiunile comerciale ale hipermarketurilor.
Acționarii Impact Developer&Contractor (IMP) au aprobat majorarea capitalului social al dezvoltatorului imobiliar cu 80 de milioane de lei (17,9 mil. euro), prin aporturi în numerar
Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) a urmat exemplul autorității de supraveghere din Marea Britanie și le-a dat companiilor mai mult timp pentru a-și publica
Grupul imobiliar românesc NestPlus, prin divizia NestPlus Plaza, a semnat cu Exim Banca Românească un credit de investiții de 10 mil. euro pentru construcția Brăila Plaza, cel mai mare
Fostul ministru al transporturilor Miron Mitrea (foto), audiat ca martor în procesul schimbului de terenuri de la aeroportul Băneasa, a declarat la Curtea de Apel București că există
Gavin Bonner, vicepreședinte al dezvoltatorului imobiliar Genesis Property și un bun cunoscător al pieței clădirilor de birouri din România, cu o experiență de 20 de ani în
George Iacobescu, dezvoltatorul imobiliar de origine română care a transformat Canary Wharf într-unul dintre cele mai importante centre financiare ale Londrei, coordonează planurile
”Primăria are o singură taxă, cea de inmormântare, de 5,2 lei”, a spus primarul general al Capitalei Sorin Oprescu în cadrul emisiunii ZF Live. ”Incasăm redevențe, chirii (fondul imobiliar
Dezvoltatorul imobiliar Iulius Group, fondat în Iași de antreprenorul Iulian Dascălu, lucrează la un proiect de extindere a spațiilor de retail din ansamblul Palas, decizie luată ca