finanțări, însă bancherii trebuie în continuare să găsească instrumentele astfel încât, dincolo de zona de companii medii și mari (mid-corp și large-corp), să susțină în continuare și partea
Nu folosim tehnologia ca să înlocuim resursa umană, ci pentru a ne face viața mai ușoară, iar în prezent cred că partea de digitalizare este deja în trecut, marea provocare fiind acum
Trecerea la euro a declanșat un adevărat val de alerte din partea consumatorilor privitoare la presupuse manipulări ale prețurilor, cu avertizări că unii comercianți profită de confuzia
Marius Pițigoi, unul dintre pionierii pieței auto locale și cel care a condus Autorom, primul importator al mărcii Mercedes-Benz după 1990, parte a Țiriac Holding, s-a retras prin
Partea bună a funcționării de luni întregi a actualului guvern fără mandat este că, în sfârșit, guvernul provizoriu se ocupă în principal de ceea ce este mandatat să facă, adică să
Când Guvernul de la București a convenit, la finalul lui 2024, un plan de ajustare structurală până în 2031, socoteala era că la reducerea deficitului participă, deopotrivă, venitu...