Ministerul Mediului a pus în dezbatere publică noul ghid de finanțare pentru Programul Rabla Auto 2025, care aduce o ajustare drastică a sprijinului pentru vehiculele electrice.
Administrația Fondului pentru Mediu a pus la dispoziție 5.000 de tichete cu valoare nominală de 1.500 de euro pentru persoane juridice, dintr-un total de 25.000.
similară din 2013, pe fondul cererii crescute de produse în statele membre ale Uniunii Europene, însă deficitul balanței comerciale s-a adâncit până la 534 de milioane de euro (un plus
câștig mediu de 240% din creșterea prețului pe bursă și din dividende, însă dacă se ia în calcul valoarea activelor, câștigul pentru acționari este de 56% (creșterea activelor nete plus
În plus, concurența pentru noi recruți în IT e atât de mare încât salariile sunt de cel puțin două ori mai mari decât media pentru un debutant, iar angajații își permit, chiar și în
Producătorii spun că piața a stagnat sau chiar a terminat pe plus primele șase luni pe segmentul de lacuri și vopsele decorative și așteaptă „lunile de foc“ din cel de-al treilea trimestru
milioane de salariați români care primesc în prezent salariul minim vor pe economie vor câștiga 917 de lei net începând cu luna mai a anului viitor, adică cu 140 de lei lunar în plus
Ținta este de 7% în plus și este generată de prețul la cacao, ce în ultimii doi ani a crescut cu 60 -70%, potrivit lui Franco del Fabbro, managerul italian care conduce de la jumătatea