„Pe termen scurt ne așteptăm la redinamizarea producției industriale, pe fondul accelerării investițiilor productive, proces susținut atât de relansarea economică europeană, dar și
atunci să găsim solutii, să investim in cercetare, in rase și soiuri performante, să punem la punct un sistem de creditare pentru sectorul agricol pentru a asigura continuitatea productiei
Compania din spatele acestui proiect, Cloudbag SRL, a fost înființată la finele anului trecut, acționari fiind Radu Georgescu cu 60% din titluri și Diwaker Singh cu 40% din titluri,
Voju a contribuit la acest proiect cu experiența acumulată în domeniul imobiliar, în timp ce partea de IT este coordonată de un partener care va prelua 50% din firma Propertybook SRL
Eaton Electric SRL și Eaton Electro Producție, subsidiare locale ale producătorului american de echipamente electrice Eaton Corporation, care au pe plan local afaceri de peste 200 de
lăsat în mâinile lui Ovidiu Wencz, care a fost atât președinte al Consiliului de Administrație al grupului de firme Dona, cât și director general al Siepcofar SA și Farmacia Dona SRL
posibile fapte de natura penală, având în vedere întocmirea nereala a procesului verbal de punere în funcțiune a Barocamerei și plata contravalorii acesteia către furnizorul SC Gemedica SRL