Grupul Drăghici Dental investește în 2024 încă aproximativ 1,8 milioane de euro în echipamente pentru noul laborator de tehnică dentară din Miroslava, județul Iași, ceea ce duce investiția
♦ Noi avem o divizie de data center. Am lucrat în data center. Data center-ele sunt foarte bune. Sunt multe țări în care avem și noi câteva în țară, câteva zeci, dar micuțe.
Cele mai mari 80 de companii de soft din România - un grup mixt format atât din jucători locali care fac soft pentru străini sau produse sub nume propriu sau ambele, cât și din centre
o formă de colectivizare a datoriilor, ori să renunțe la euro, a avertizat investitorul George Soros într-un discurs ținut în orașul german Frankfurt, unul dintre cele mai mari centre
pătrați, dar și cu mai mulți dezvoltatori care consideră că au modelul potrivit pentru actualele condiții din piață și sunt dispuși să investească circa 150 de milioane de euro în noi centre
Marile centre universitare mizează tot mai mult pe implicarea tehnologiei în metodele de predare și de evaluare a elevilor, astfel că își adaptează tehnicile de învățare la cerințele
de pe piață locală operează o rețea de peste 250 de magazine, arată datele centralizate de revista Business Construct, iar șase dintre aceste rețele sunt alimentate de propriile centre
Cluj-Napoca, unul dintre principalele centre economice din provincie, va ajunge anul acesta la un stoc de spații de birouri de 229.000 de metri pătrați, în creștere cu 23% față de
în următorii trei ani (2012-2014), potrivit unui studiu al firmei de consultanță imobiliară Colliers International, astfel că aproximativ jumătate dintre companiile cu sedii în centre
Subsidiara locală a furnizorului american de servicii IT și call-center Computer Generated Solutions (CGS) are în plan recrutarea a cel puțin 400 de oameni până la sfârșitul acestui