De asemenea, ar fi încheiat Acordul cadru cu Asocierea Con.Net (lider), D-Con.Net GmbH, Comsoft Direct AG, Bechtle Holding Schweiz, Dom Soft SRL, în condițiile în care documentația
Potrivit scenariilor analizate, Continental ar putea crea un holding pentru diviziile sale, listând mai apoi acțiunile celor mai profitabile dintre acestea, sau ar putea combina unele
Cel mai mare acționar al Vrancart este SIF Banat Crișana cu o deținere de 75% în timp ce frații Pavăl de la Dedeman au un pachet de 17% prin intermediul Pavăl Holding.
Astfel, capitalizarea Chimcomplex – companie la care antreprenorul Ștefan Vuza are o deținere de 85% prin intermediul CRC Alchemy Holding – a urcat într-un an de la 574
autoritate elvețiană, Swiss Takeover Board, a decis că grupul a furnizat informații false și nu a dezvăluit participațiile a doi executivi ai săi în cadrul companiei elvețiene Gategroup Holding
Capitale mai mari decât Bucureștiul aveau și ele mai mult spațiu verde, printre ele regăsindu-se Londra, cu 27 de metri pătrați pe cap de locuitor, Berlin – cu 38 mp, și Roma
Corecțiile ex-dividend la companii mari precum Hidroelectrica, Petrom, BRD și Nuclearelectrica au fost mai mici decât valoarea dividendelor acordate, ceea ce semnalează consolidarea