Statul a împrumutat 300 mil. lei pe cinci ani, la randament de 2,36% pe an
puncte procentuale sub randamentul plătit anterior pentru titluri de stat pe aceeași scadență.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
puncte procentuale sub randamentul plătit anterior pentru titluri de stat pe aceeași scadență.
Fostul secretar de stat Gabriel Biriș a spus că, în perioada în care era secretar de stat la Ministerul de Finanțe, a existat o discuție generală cu cei de la ANAF privind ipoteza retragerii
de nivelul de la precedenta licitație cu astfel de titluri de stat pe scadență asemănătoare.
Decizia de încetare a unui contract “păgubos” pentru o companie de stat nu se ia într-o zi, iar procesul de schimbare a oamenilor dintr-o companie de stat este cel mai complex, este
excepțională, inclusiv cea de război, iar reprezentanții administrației au spus că sunt secrete de stat și nu pot fi aflate.
totală de 80.000 de euro start-up-ului local Baro.io, companie specializată în automatizarea campaniilor de marketing digital.
luni ale acestui an în start-up-uri de tehnologie, din care 2,8 milioane euro în al treilea trimestru.
Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.
În 2017 numărul de medici din privat a ajuns la 21.700, iar la stat au fost 36.700 de medici.
Creșterea „sălbatică“ a start-up-ului Fintech Revolut…