Ne-am propus să aducem un produs parametric care calculează prin satelit, efectiv pe suprafața pe care o dorește fermierul, umiditatea din sol, starea solului și calculează dacă are
Momentan facem producția în România, am adaptat produsele la condițiile din Statele Unite, sunt mici modificări pentru a veni în întâmpinarea particularităților de climă și de sol din
Compania fondată de frații Pandel a pornit în 2020, în cel mai dificil an pentru industria aviatică globală, când aeronavele au fost nevoite să stea la sol.
„Spania are sol fertil și o rețea hidrografică bună, ca și România de altfel, dar fiind monarhie constituțională, are continuitate în politici și au proiecte pe termen lung și foarte
În momentul de față producem ouă de la găini crescute la sol și suntem în plină implementare a noului proiect. (…) Sunt doar furnizor local, deocamdată, dar vreau să ne extindem
De exemplu, studiile pe termen lung privind resursele naturale – sol, apă, plante – se derulează de 60-70 de ani, iar lipsa de susținere le-ar putea periclita.
Dezbatere: Digital advertising în Europa Centrală și de Sud-Est
PANEL 3.2
Adrian Stănescu, Mediamind: Factorul de creativitate acționează ca un captator de atenție
„Utilizatorii