anul ăsta, cu toată creșterea de prețuri, era și un an cu secetă, cred că dintre cei care ne aflăm aici, 70% eram în genunchi azi“, a spus Petrică Bratu, cofondator al Prestatorul SRL
intermediul căreia tinerii pot obține finanțare de la guvernul Marii Britanii în urma depunerii unui plan de business (program similar celui derulat de Guvernul român pentru înființarea SRL-D-uri
Afaceri totale de 20 mil. euro în România
Suedezii activează pe piața locală prin compania Lindab SRL, care a înregistrat anul trecut vânzări de circa 16 milioane de euro, potrivit
„Este probabil ca D-SRL-urile, care au avut o rată de scădere de o cifră până acum, să înregistreze o evoluție pozitivă în ultimul trimestru al anului 2014“, potrivit studiului GfK.
El este patronul grupului de firme Premium din Sibiu, care cuprinde firma de comerț Premium SRL cu afaceri de 29 de milioane de lei (6,65 milioane de euro) în 2011, hotelul Fântânița
Din Brașov a venit și prima mare insolvență din sectorul de sănătate, după ce în mai firma Onco Card Invest SRL, proprietara clădirii spitalului oncologic Onco Card, a intrat în
Microberăria, operată de compania firmei Matache Beraru’ SRL, este amplasată în București, iar potrivit site-ului propriu, berea este vândută în câteva zeci baruri și cafenele din Capitală
Din grupul GSK de pe plan local mai fac parte companiile GlaxoSmithKline (GSK) SRL (comerț cu ridicata al produselor farmaceutice) și GSK Consumer Healthcare.
Compania Emerson SRL, cu sediul central în Cluj-Napoca, a avut în 2014 o cifră de afaceri de 546,3 mil. lei (122,7 mil. euro), un profit net de 15,7 mil. lei (3,5 mil. euro) și un număr