lei pe parcursul vieții sale active la un fond de pensii (Pilon II, Pilon III sau Pilon IV), iar la vârsta de pensionare are acumulați 110.000 de lei în cont, adică suma cotizată plus
Prin prisma indicelui de referință BET, Bursa de Valori București a scăzut anul acesta cu circa 5%, însă BET-TR, indice care ia în calcul dividendele atribuite acționarilor, este pe plus
În același timp, indicele principal BET a avut un avans de 7% în primele șase luni și un plus de 2,1% în iunie, conform datelor agregate de ZF de la BVB.
BET-XT-TR, caracterizat de unii analiști ca fiind mai reprezentativ pentru evoluția bursei românești decât BET deoarece acoperă o arie mai mare de sectoare de activitate, 11 au fost pe plus
românești care are în acționariat cel mai mare fond suveran din lume, cel al Norvegiei cu active de 1.000 miliarde de dolari, a raportat afaceri de 572 mil. lei la nouă luni din 2018, plus
Fondul de pensii administrate privat AZT Viitorul Tău, al doilea cel mai mare din România după NN Pensii, are investiții de 2,4 miliarde de lei în acțiuni la Bursa românească, plus
investitorii români, cel mai probabil fonduri Pilon II, dar și SIF-uri, au achiziționat acțiuni vândute în mare parte de acționari străini ♦ Numărul total de acționari este de 32.300, plus
Fondul de pensii administrat privat AZT Viitorul Tău, al doilea cel mai mare din România după NN Pensii, are investiții de 2,4 miliarde de lei în acțiuni la bursa românească, plus 42%