Clever Taxi, serviciul local pentru comenzi online de taxi, parte a grupului Intelligent Apps deținut de compania germană Daimler Mobility Services, a intermediat anul trecut curse
Swiss Capital, Wood & Company Financial Services, Banca Comercială Română, BT Capital Partners și TradeVille sunt cei mai activi brokeri de acțiuni în lunile iunie, iulie și august,
Consiliul de Administrație al Transport Trade Services (TTS), cel mai mare transportator de mărfuri pe Dunăre, inclus recent în componența indicilor FTSE Russel dedicați piețelor emergente
Swiss Capital, BT Capital Partners și Wood & Company Financial Services sunt cei mai activi brokeri de la Bursa de Valori București în primele cinci luni din 2023, având 51,1% din piața
Societatea de avocați Zamfirescu Racoți Vasile & Partners (ZRVP) a reprezentat firma TTS (Transport Trade Services) în tranzacția prin care a achiziționat integral compania Decirom,
Astfel, compania petrolieră a încheiat anul cu rezultate operaționale și financiare pozitive, potrivit unui raport la bursă al Rompetrol Rafinare și Rompetrol Well Services.
Amazon Web Services (AWS) a prezentat trei noi agenți de inteligență artificială, între care „Kiro” – un agent autonom de codare software capabil să lucreze independent perioade îndelungate
Grupul Agricover, controlat de Jabbar Kanani, se uită cu interes la Patria Bank, bancă scoasă la vânzare de către acționarul EEAF Financial Services BV, au declarat surse bancare.
Transport Trade Services (TTS), cel mai mare operator de transport fluvial de mărfuri de pe Dunăre, își menține pentru finalul lui 2026 țintele din bugetul aprobat în aprilie - venituri
Imprimeria Națională, Inform Lykos, Infopress Group, Rottaprint, Infopress Group, Zipper Services, Imprimeria Băncii Naționale, Rotolito și Monitorul Oficial sunt companii care se remarcă