Sistemul bancar, investitorii și participanții la tranzacționare sperau la o taxare anuală a activelor bancare pentru a nu eroda atât de drastic profitabilitatea băncilor, însă Darius
Cristian Bichi, director în cadrul BNR, a prezentat vineri public, prin intermediul unei opinii personale, sistemul de taxare a activelor bancare din alte țări, din care rezultă că
, sector bancar-umbra, piete de capital
– Tine cont de conectivitatea tot mai mare pe pietele financiare, de prezenta pe pietele de capital a entitatilor bancare, sub
Băncile ar putea trece la măsuri drastice pentru a-și menține profitabilitatea în condițiile taxei pe activele bancare introduse de guvern, fără consultări, iar impactul se va resimți
Băncile cu cele mai extinse cinci rețele teritoriale, care depășesc individual 500 de unități, dețin circa 70% din totalul sucursalelor și agențiilor din sistemul bancar.
de stat, amână pentru 1 lună ratele la creditele retail ♦ Banca Transilvania, cea mai mare bancă, a anunțat că va susține clienții care au luat credite ♦ BRD, a treia bancă de pe piață
Creșterea economiilor emergente din afara Chinei va stagna în acest an, America Latină, Rusia și Africa de Sud urmând să intre în recesiune, potrivit Institute of International Finance