Sphera Group (SFG), operator în sistem de franciză al KFC, Pizza Hut și Taco Bell, a anunțat astăzi la bursă că a deschis un restaurant KFC în Târgoviște, respectiv în Dâmbovița Mall
Orbis Hotel Group, partener strategic al lanțului hotelier Accor din Europa de Sud-Est, a semnat un acord de management în România pentru operarea a două hoteluri existente care vor
Volkswagen Group a anunțat un profit operațional în creștere cu 29,9% în al doilea trimestru din 2019, după ce compania a lansat sub brandul Volkswagen mai multe vehicule sport, în
Producătorul de panouri termoizolante Isopan Est, deținut de italienii de la Manni Group, a obținut din export peste jumătate din vânzările din primele luni ale anului 2019.
Iulius Town, proiectul imobiliar de 220 milioane euro construit de companiile Iulius și Attenbury Europe, urmează să fie inaugurat pe 30 august, potrivit datelor transmise de Iulius Group
de afaceri Ioannis Papalekas a vândut pentru peste 230 milioane euro pachetul de acțiuni pe care îl mai deținea indirect la dezvoltatorul imobiliar Globalworth către CPI Property Group
Timișoara Centrum, un mall în Timișoara evaluat la 90 mil. euro, proiect anunțat de Alpha Group Investments și Ali Ergun Ergen în primăvara anului 2016, a fost anulat, iar Alpha Bank
Timișoara Centrum, un mall în Timișoara evaluat la 90 mil. euro, proiect anunțat de Alpha Group Investments și Ali Ergun Ergen în primăvara anului 2016, a fost anulat, iar Alpha Bank
Alexandrion Group, cu afaceri consolidate de 830 de milioane de lei în 2025, liderul pieței din România în producția și distributia de băuturi spirtoase și vinuri, vrea să dezvolte