„Din împrumutul garantat de stat beneficiarul rambursează cu prioritate, datoriile către statul român, împrumutul contractat de la Eximbank S.A., în nume și cont stat, în valoare de
Am finalizat deja prima noastră investiție prin achiziția Univio S.A., un integrator polonez de software pentru e-commerce, și estimăm că vom adăuga încă două sau trei companii în portofoliu
RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. este o companie ce funcționează pe principiul not for profit – ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de
Romgaz S.A. a acțiunilor emise de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (pentru preluarea participației în perimetrul Neptun Deep)”, este una dintre activitățile Premierului
BCR Social Finance IFN. este o instituție financiară nebancară (IFN), înființată în 2008, având ca acționari Erste Social Finance Holding GmbH (51%) și Banca Comercială Română S.A.
„Cifrele de consensus pentru rezultatul din exploatare și profitul net atribuibil acționarilor OMV Petrom S.A. sunt prezentate excluzând elementele speciale și de CCA (cost current
Acordul a fost semnat de subsidiara PPC Renewables S.A, în urma unei licitații internaționale, iar finalizarea tranzacției este estimat să aibă loc în ultimul trimestru al acestui an