Volumul tranzacțiilor prin debit direct, în principal plăți de facturi efectuate lunar de bancă pe baza unui contract de mandat semnat anterior cu clientul, a scăzut cu 9% anul trecut
Primul client se poate câștiga și fără existența unui produs, iar insistența și atenția orientată spre obținerea unui contract sunt factorii esențiali pentru antreprenorii aflați la
Energy Holding, un business costruit pe puternice legături politice, care a beneficiat aproape un deceniu de cea mai ieftină energie din România și care a alimentat cele mai mari companii
Cea mai mare rafinărie a Greciei, Hellenic Petroleum, a încheiat un acord de achiziționare de petrol de la National Iranian Oil, primul contract de vânzare de țiței iranian către o
Proprietatea pe bursa de la Londra este scăderea discountului de tranzacționare al acțiunilor, în prezent de circa 20%, până la 15% din activul net cât este menționat în noul contract
locală, a descoperit, în urma unui audit demarat la finele anului trecut, că 90% din operatorii de comunicații care îi utilizează infrastructura din București o fac ilegal, fără un contract
Cel mai mare contract este încheiat cu Termoficare Oradea, în valoare de 17,3 milioane lei, având drept obiect vânzarea-cumpărare de gaze natural piața concurențială - Producători Energie
Natura Quattuor Energia (SCPS), care are ca obiect principal de activitate activități ale holdingurilor și furnizarea de servicii de consultanță, a semnat vineri un contract de împrumut
Efortul UE de a construi "o piață unică adevărată pentru capital", care ar da curs liber investițiilor pe termen lung prin armonizarea cadrelor de reglementare și reducerea barierelor