„Am venit în România în 2002 și la început am lucrat în contabilitate, construcții și organizare de evenimente, dar mi-a plăcut să fac traduceri, așa că am înființat un SRL pentru
Inițial fabrica a fost operată de Euro Tyres Manufacturing SRL, unitatea a intrat în insolvență acum aproape șapte ani, iar la finalul lunii ianuarie 2025 a fost declarată oficial
Dar am trecut prin perioade dificile, am trecut prin criza din 2008, peste pandemie și cu siguranță vom trece și peste 2023“, a spus managerul în cadrul emisiunii ZF Agropower.
Achiziția va fi finalizată prin intermediul firmei Elgan Offices SRL, deținută în egală măsură de Globalworth și de Elgan Group, reprezentat de Simon Roth.
Uleiurile sunt naturale, doar că sunt puțin procesate chimic pentru ca lumânarea să fie ignifugă în același timp”, a povestit Aida Ionescu, fondatoarea Luminous SRL în cadrul emisiunii