Executivul PSD țintește să evite dubla decontare, însă asigurătorii atenționează că soluția este impunerea furnizorului de a nu deconta de două ori aceleași servicii.
Fabricile și furnizorii de servicii din SUA au raportat o creștere semnificativ mai lentă în august, relevă indicatorul PMI calculat de IHS Markit, potrivit
În acționariatul furnizorului de servicii medicale private MedLife (M), fondatorii companiei, respectiv familia Marcu, au cele mai mari pachete de acțiuni, de aproape 46%.
Compania Leadership Management International (LMI) a apărut în SUA în anii ’60, oferind servicii destinate companiilor care urmăresc dezvoltarea abilităților de conducere ale oamenilor
Vodafone și UPC urmează să lanseze gradual noi oferte în pregătirea momentului în care companiile vor lansa primele pachete de servicii integrate fix/mobil.
Creșterea industriei de servicii de IT din România a condus și la necesitatea dezvoltării unor programe de educație managerială pentru pasionații de acest domeniu.
Activitatea sectorului de servicii chinez a atins în octombrie cel mai ridicat nivel din iunie, confirmând redresarea economică a gigantului asiatic, relatează Le Figaro.
Guvernul mizează, potrivit prognozei Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP), pe o scădere a valorii adăugate brute din servicii de 2,7% în 2020.
Compania Națională de Autostrăzi vrea să contracteze servicii de realizare a expertizei tehnice și a unui studiu de fezabilitate pentru reabilitarea DN 7C – Transfăgărășan.
Grupul polonez OT Logistics a anunțat crearea unei subsidiare în Serbia pentru furnizarea de servicii pentru clienții din Europa de Sud-Est, relatează Seenews.com.