Bonapp.eco, start-up-ul înființat în România de un grup de antreprenori de origine franceză, parte acum din grupul ungar Munch, va fi condus de Luka Zivkovic, unul din cofondatori,
americană - James Comey, director al FBI, a părăsit Bucureștiul într-o discreție totală, deși s-a întâlnit în scurta sa vizită aici cu președintele, cu primul-ministru, cu noul șef al SRI
ANAF cu vicepremierul Daniel Chițoiu, deoarece sub autoritatea sa directă se va desfășura doar coordonarea dintre instituțiile de control ale Finanțelor și alte structuri, precum SRI
ale statului pe piețele internaționale au scăpat de sub control și se îndreaptă spre niveluri nesustenabile, iar investitorii sunt atenți dacă nu cumva această țară îi va urma Sri
locale, iar ca o particularitate, inflația legislativă crește și mai mult volumul de muncă al acestor departamente, consideră Dragoș Radu, Partener coordonator al Radu și Asociații SPRL
Peste 40% din clienții apartamentelor din ansamblurile rezidențiale Asmita Gardens din Văcărești și Ibiza Sol din Pipera au preferat în septembrie să cumpere imobilele plătind rate
Parcul comercial en gros Doraly Expo Market, specializat în articole pentru casă și produse alimentare, deținut de EMD Investments sarl, unde actionar este omul de afaceri Gheorghe