Începând cu data de 30 iunie a.c., certificatele de cazier judiciar pentru persoane fizice și juridice vor fi tipărite pe coli de format A4 și vor fi individualizate prin seria și numărul
„În contextul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor convocată de OMV Petrom S.A. pentru data de 27 aprilie 2022 (prima convocare) („AGEA”) cu privire la declanșarea operațiunii
În prezent, Cascade deține 14 milioane de acțiuni la fondul WIW și 5,2 milioane de acțiuni de cel de-al doilea fond, conform unor documente publicate la SEC, autoritatea de reglementare
“În perioada următoare, Consiliul de Administrație al Rompetrol Well Services S.A. va analiza solicitarea anterior menționată, în vederea luării unei decizii”, se arată în notificarea
În prezent, Cascade deține 14 milioane de acțiuni la fondul WIW și 5,2 milioane de acțiuni de la cel de-al doilea fond, conform unor documente publicate la SEC, autoritatea de reglementare
„Aprobarea admiterii la tranzacționare a acțiunilor Societății pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București S.A., categoria Standard („Listarea pe Piața Reglementată
„Consiliul de administrație al FLANCO RETAIL – S.A. s-a întrunit astăzi, 11.01.2024, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile și ale Actului constitutiv
„Modificarea Actului constitutiv al societății Gothaer Asigurări Reasigurări S.A. ca urmare a majorării capitalului social cu suma de 1.947.500 lei, de la valoarea de 82.841.730 lei
deținere a celor doi acționari solicitanți sub pragul legal și statutar de 5% din capitalul social al SIF Oltenia, conform declarației de dețineri transmise de către SIF Banat-Crișana S.A
cumpărarea tuturor părților sociale deținute de asociatul unic TMK Global SA în societatea TMK Italia SRL la prețul aprobat de Consiliul de Administrație al societății TMK-Artrom S.A