LIG Insurance a fost înființată în anul 1992 și este controlată de Patrimonial Liga Ltd – cu o participație de 28% și International Soft Consult SRL care deține 72% din companie.
Din grupul de acționari fac parte șase firme: Aris Capital (cu beneficiari Gheorghe Bîlteanu, tatăl fostului președinte al SIF1, și Nabil Lakis), Torch Invest SRL, Oshia Holdings Ltd
De altfel, în declarația sa de avere de anul acesta, Gătej a precizat că a mai încasat anul trecut venituri din salarii în cuantum de 22.120 de lei ca angajat al Maldon&Wat SRL,
reușit să își majoreze anul trecut businessul cu peste 60% față de 2015, creșterea datorându-se proiectelor de anvergură dezvoltate pentru cele mai mari platforme de gaming precum PC
Grupul Top Factoring, format din Top Factoring SRL și portofoliul de credite neperformante administrat de Glasro, a înregistrat în 2016 un profit net de 4,47 milioane euro.
Din PRIMER fac parte cele mai importante 15 fabrici de medicamente din tara: AC Helcor, Antibiotice Iași, B.Braun, Bio-EEL SRL, Biofarm, Gedeon-Richter, Infomed Fluids, Labormed-Alvogen
divizii cu care Bayer este prezent în România, Healthcare și Crop Science (produse pentru controlul dăunătorilor și al bolilor în agricultură), sunt înregistrate sub numele Bayer SRL
Datele de la Ministerul de Finanțe arată că anul trecut compania Ama Optimex SRL a avut o cifră de afaceri de 8 mil. lei, în creștere de la 7,5 mil. lei în 2013.